Menţionez că toate fotografiile de pe acest blog sunt realizate de noi, iar marea majoritate a plantelor sunt fotografiate în propria noastră grădină.

duminică, 4 octombrie 2015

Bun venit, toamnă!

 Toamna este deja stăpână! Culorile devin acum, pentru ultima dată în acest an, intense, iar dacă aruncăm o privire în calendarul grădinarului, vom vedea că octombrie este o lună foarte plină: în straturile recoltate se administrează îngrăşământ, se taie pentru ultima oară gardurile vii, se pun în pământ plantele de primăvară cu bulbi , iar tufele care înfloresc timpuriu se plantează sau se separă.   Cât despre luna noiembrie trebuie să recunoaştem că  nu are foarte mulţi admiratori. Ea nu este îndrăgită precum luna mai şi nici admirată precum luna recoltelor, octombrie. Însă noiembrie nu este nici pe departe o lună atât de rea precum îi este reputaţia. Chiar dacă în această perioadă peisajul este  acoperit deseori de ceaţă sau dacă zilele scurte şi mohotâte ne invită în casă, la o ceaşcă de ceai fierbinte, noiembrie face un bine sufletelor noastre. Această lună aduce cu sine o linişte binefăcătoare, chiar şi în grădină. 


Sezonul de toamnă este încă în toi! Când florile de vară încep să se veştejească din cauza zilelor mai reci, începe să vină rândul plantelor de toamnă. Chiar dacă nu ne mai putem bucura încă de zile calde, oferta speciilor tomnatice este foarte bogată.
Adevărate focuri de artificii puteţi crea cu ajutorul crizantemelor care înfloresc acum, într-o varietate uluitoare şi în culori de vis. Soiurile noi şi longevive care înfloresc toamna umplu de culoare ghivecele şi jardinierele dar şi straturile de flori. Pe lângă florile roz şi albe ele oferă o paletă întreagă de nuanţe de galben, arămiu şi portocaliu, obligatorii pentru toţi cei care vor ca grădina să fie scăldată de bună dispoziţie. 





În imagini avem soiurile "Kalliope", "Urania", cu flori portocalii şi de culoarea bronzului, "Jullietta", "Lamia", dar şi "Bengo"cu flori simple, de un roz deschis cu galben în mijloc care au un aspect foarte vesel şi reconfortant alungând proasta dispoziţie. Plantele înfloresc din septembrie până la sfârşitul lui noiembrie.


Şi în combinaţie cu alte plante care înfloresc târziu, crizantemele, aceste comori din grădină, arată foarte bine. Chiar şi ierburile decorative cu fire atârnătoare arată excelent alături de crizanteme. Printre acestea se numără Arundo donax var. versicolor care crează un contrast splendid cu florile crizantemelor colorate, potrivindu-se ideal pe malul iazului. Aranjamentele arată cel mai bine atunci când inflorescenţele fine ale ierburilor depăşesc în înălţime florile crizantemelor. De asemenea ierburile decorative sunt parteneri ideali cu astilbele, crinii de toamnă, ferigile  şi alte plante care cresc la umbră.

Ştiaţi că...
... la japonezi, crizantema simbolizează fericire şi longevitate, fiind în egală măsură un simbol al Casei Imperiale. Mai mult, în China, petalele erau folosite la salate, iar rădăcinile fierte erau folosite la prepararea unor leacuri împotriva durerilor de cap. Ca orice alte flori, şi crizntemele transmit un mesaj din partea celui care le oferă. În general, un buchet de crizanteme oferit de o persoană dragă, înseamnă recunoştinţă. Crizantemele albe înseamnă adevăr, cele galbene indică o iubire nesigură, iar cele roşii spun, cu toate petalele, "Te iubesc". 

Recolta de toamnă! Tărtăcuţe - o plăcere pentru priviri!

Mici sau mari, rotunzi sau lunguieţe, galbene, portocalii sau verzi, în dungi sau cu ţepi, decorativi sau comestibili, tărtăcuţele fac parte tot din familia dovlecilor şi  reprezintă ornamente naturale longevive atât pentru interior cât şi pentru exterior. 
Tărtăcuţele de cele mai variate forme, mărimi şi culori reprezintă podoabe de toamnă ce împodobesc acum grădina, graţie formelor frumoase şi culorilor strălucitoare.  În plus sunt uşor de plantat şi întreţinut crescând în orice pământ de grădină îngrăşat din belşug cu compost. Dacă vreţi să economisiţi suprafeţe de teren, deşi planta are nevoie doar de jumătate de metru, plantaţi tărtăcuţele lângă un grilaj sau lângă un gard. Astfel cu ajutorul cârceilor se prind de suporţi creând adevărate pergole verzi. 
Anul acesta am avut în grădină peste 10 soiuri de diferite forme şi culori. Iată câteva pe care am reuşit să le identific.
Turkenturban ( foto 1) are o formă şi o culoare unică, semănând cu turbanele turcilor, de unde şi numele. În plus, sunt foarte gustoşi atunci când sunt umpluţi şi copţi la cuptor. Se găsesc într-o gamă cromatică foarte variată în care predomină portocaliul, roşu şi verdele.  La maturitate aceste bijuterii pot ajunge la 6 kilograme.
Curcubita pepo "Frederic" (foto 2)  are o formă alungită cu mici escrescenţe. La maturitate au culoarea galbenă. Nu sunt comestibile.
Dovlecii Curcubita pepo "Pacheco" verzi cu dungi galbene ( foto 3) care ne amintesc de pepeni, ţin mult timp şi sunt decoraţiuni excelente. Pulpa acestor dovlecei este albă şi foarte dulce.
Piriformusul ( foto 4)  au forma unei pere şi au culoarea portocalie. Micile denivelări le dau un farmec aparte.






Iazul şi animalele completează armonios grădina

Un iubitor de grădină nu trebuie întrebat dacă este şi un iubitor de animale, deoarece răspunsul este evident afirmativ. Cei cărora le place să petreacă mult timp în grădină fac în mod automat cunoştinţă cu o mulţime de colocatari, fie ei simpli musafiri sau "locatari" permanenţi 
Peştii impresionează prin culori, un bun motiv ca ei să fie locuitorii unui  iaz din grădină.  Nu trebuie să vă gândiţi imediat la un iaz în care să înotaţi: un mic bazin cu apă pune în valoare orice grădină şi se amenajează repede. După umplerea cu apă decoraţi malul cu plante şi pietre. Şi pentru ca iazul să fie complet nu uitaţi să plantaţi şi nuferi - vedete florale plutitoare. Această plantă elegantă de apă atinge deplină dezvoltare şi frumuseţe dacă luaţi în considerare câteva regului de baza.  Partea bună este că găsim pe piaţă  soiuri potrivite pentru iazuri de orice dimensiuni. Iar dacă vreţi să aveţi grădina plină de un verde calm, alegeţi ferigile. Ele impresionează prin uimitoarea varietate de forme şi oferă dinamism locurilor umbrite.
Iazurile  cu peşti au nevoie de o îngrijire mai mare, pentru că fiecare specie de peşti are preferinţe şi nevoi specifice. Dar cu sau fără peşti, iazul însufleţit din grădină este întotdeauna o încântare pe care ar trebui să o experimenteze orice grădinar. 
Pentru fluturi, vara încă nu s-a sfârşit, ei se observă deseori în grădină dacă mai există plante ce înfloresc târziu. În fotografia alăturată, fluturele amiral vizitează crizantema parfumată. El preferă şi iarba de şoaldină sau cârciumăresele, dar iubeşte şi fructele căzute din  copaci, care au un miros foarte dulce.
Grădina noastră este de ani de zile casa unei familii de arici,  care la apusul soarelui încep să mişune pe alei în căutarea hranei. În meniu se află viermii, fructe bine coapte ( mere, pere, prune) şi melcii care sunt atât de dăunători plantelor. Aricii fac în fiecare noapte mai mulţi kilometri, însă nu depăşesc o rază de 300 m depărtare  în toate direcţiile, faţă de casă. Din octombrie, micuţele animale ţepoase încep să-şi caute un loc de iernare confortabil. De obicei, foarte potriviţi sunt copacii scorburoşi.  Însă puteţi amenaja locuri de hibernare pentru arici aşezând sub arbuşti movile de frunze, acoperite cu veascuri  pentru a nu se uda. În anotimpul rece ei dorm fără întrerupere, iar dacă aricii se simt bine în grădina voastră, la începutul verii vor aduce pe lume pui.

Există multe posibilităţi de a amenaja şi îngriji o grădină  astfel încât aici să se simtă bine atât prietenii cât şi animalele. Chiar şi un teren mic oferă, dacă este bine împărţit, mult loc pentru tufe multicolore,  o zonă cu gazon,  un iaz şi un loc de odihnă. Un pavilion elegant ne invită oricând la relaxare. Din acest loc confortabil în orele însorite putem admira cel mai bine splendorile florale.
După ce vântul de toamnă a răspândit în toate direcţiile frunzele vişinilor, e timpul  să protejăm trandafirii pentru că dintr-o clipă în alta temperaturile vor scădea brusc.Aceasta este partea frumoasă a toamnei, partea mai puţin plăcută abia urmează. 
Fie că doreşti să transformi un teren neamenajat într-o grădină,   fie că doreşti să împrospătezi o grădină deja existentă, pentru ca toate lucrurile să-şi găsească locul în grădină este nevoie de idei bine gândite. O grădină frumos amenajată nu este întâmplătoare, ci rezultatul unei planificări minuţioase. Dacă ştii cum trebuie să procedezi, grădinăritul va deveni o reală plăcere.
Succes în grădinărit! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu