Menţionez că toate fotografiile de pe acest blog sunt realizate de noi, iar marea majoritate a plantelor sunt fotografiate în propria noastră grădină.

luni, 30 martie 2015

Million Bells în ghivece suspendate! O încântare pentru ochi!

Petuniile au suferit multe transformări în ultimii ani: alături de soiurile clasice, a luat naştere o nouă generaţie de petunii, foarte potrivite pentru decorarea ghivecelor, jardinierelor şi suporturilor suspendate. Există, astfel, pe de o parte soiuri care atârnă, cum sunt cele din seriile Solana şi Surfinia, şi, pe de altă parte, petunii cu flori mici, cum sunt Million Bells (cunoscute şi sub denumirile de mini petunii, Carillons sau Trailling). De fapt, acestea din urmă, nu sunt petunii adevărate, ci nişte rude foarte apropiate ale lor, aşa numiţii hibrizi Calibrachoa. Forma lor luxuriantă şi bogăţia de flori nu sunt depăşite de alte plante, dacă se bucură de o îngrijire corespunzătoare. 
Culorile splendide şi modelele noi ale petuniilor sunt irezistibile. Marele avantaj al petuniilor şi exemplarelor de mini-petunii este varietatea. Puteţi găsi oricând culorile dorite, de la nuanţe delicate la cele intense, alegându-le pe cele care se potrivesc perfect cu stilul terasei şi grădinii dvs. 
Soiurile actuale impresionează şi prin flori bicolore, cu degradeuri şi modele frumoase, oferind posibilitatea unor combinaţii splendide pentru ghivece, suporturi suspendate şi jardiniere. Toate petuniile sunt robuste şi înfloresc până la primul îngheţ. Dar pentru aceasta ele trebuie hrănite bine! Aşadar, începând cu luna iunie, o dată pe săptămână se adaugă doze mici de îngrăşământ fluid în apa cu care le udaţi. Pentru ca frunzele să nu se îngălbenească, administraţi îngrăşământ pe bază de fier. Necesarul de apă este enorm: trei petunii stufoase dintr-o jardinieră de 50c m au nevoie în zilele cu soare de 4 până la 6 litri de apă. Udaţi petuniile de mai multe ori pe zi.

Flori ce nu trebuie curăţate!
Îndepărtarea florilor ofilite este o muncă migăloasă, mai ales dacă pe terasă trebuie îngrijite o mulţime de flori de vară. Florile mini-petuniilor, roz, roşii sau violet, albe, galbene sau bordo, se usucă bine până la ofilire, astfel încât aproape că nu se mai observă. În plus ele sunt acoperite foarte repede de numeroasele flori noi, care se deschis în fiecare zi.

Mini-petuniile, numite şi clopoţei fermecaţi, reprezintă cea mai recentă descoperire a ultimilor ani. Soiul "Terakotta" - primul soi care are flori galbene - variază foarte puternic în privinţa culorii, între tonuri de portocaliu şi ocru, astfel încât denumirea soiului ar trebui schimbată. Însă acum există totuşi un soi cu numele "Lemon" care are flori strălucitoare galbene cu nervuri negre. Soiurile cu flori galbene (Lemon) şi soiul cu flori roz ( Cherry) arată foarte bine într-un ghiveci împreună.













Îngrijire:
Loc: datorită hărniciei specialiştilor, mini-petuniile de astăzi sunt foarte rezistente la ploaie şi la vânt. Locurile însorite toată ziua sunt ideale, dar ele nu trebuie să fie prea fierbinţi.
Udare: rădăcinile apreciază pământul uşor acid (pH5-5,5). Pentru a nu creşte valoarea pH-ului, udaţi cu apă de ploaie săracă în calcar.
Îngrăşământ: dacă la udarea cu apă de la robinet în pământ ajunge prea mult calcar, frunzele se deschid la culoare, căci rădăcinile nu pot absorbi destul fier. Lipsa acută de fier poate fi compensată cu un îngrăşământ special. Îngrăşământul special pentru petunii, care conţine fier şi care se amestecă o dată pe săptămână în apa de udat, previne lipsa de fier, căci el menţine scăzut gradul de aciditate al solului.
Tăiere:o tăiere uşoară la jumătatea verii stimulează mini-petuniile să se ramifice şi să facă mai mulţi boboci.
Iernarea: cum nu merită să iernaţi plantele, primăvara cumpăraţi cele mai noi şi mai frumoase soiuri.
SFAT: Pe lângă îngrăşământul special pentru petunii există pămât special pentru petunii, cu proprietăţi ideale.
În suport suspendat, mini-petuniile se transformă într-o minge de flori.


2 comentarii: