Menţionez că toate fotografiile de pe acest blog sunt realizate de noi, iar marea majoritate a plantelor sunt fotografiate în propria noastră grădină.

joi, 30 aprilie 2015

Grădina noastră în luna Aprilie

E primăvară şi plouă cu petale. Sub vişinii din grădină, crinii se ridică încet spre cer, clematitele se agaţă de spalieri iar trandafirii aşteaptă şi ei să-şi deschidă petalele multicolore. Un adevărat spectacol în toată grădina, chiar dacă uneori temperaturile sunt încă scăzute iar ploile nu se mai opresc... 

luni, 20 aprilie 2015

Muşcate nobile (Pelargonium grandiflorum).

Muşcatele sunt frumoase atât în aranjamente menite  să fie văzute de la distanţă, cât şi în ansambluri care sunt privite în detaliu. Drept urmare, de pe terasă şi balcon nu trebuie să lipsească niciodată aceste plante cu viaţă lungă, ce se numără, de mai multe decenii, printre primele 10 plante de balcon. În lume există peste 10 000 de soiuri, unele mai frumoase ca altele. Cu flori mici sau mari, cu flori simple ori bătute, muşcatele rămân cele mai îndrăgite şi cultivate flori de balcon.

sâmbătă, 18 aprilie 2015

Flori din grădina de primăvară - Zambile

Orice s-ar spune, a venit primăvara! După o iarnă care multora dintre noi le-a provocat destule necazuri, cu polei, înzăpeziri, întârzieri de trenuri.... toate acestea încep să fie uitate. Când primele raze de soare aduc un aer primăvăratic în grădină, ieşim imediat în aer liber. Nu numai pomii fructiferi sau ghioceii vestesc primăvara. Fiecare grădină, are proprii săi vestitori ai acestui anotimp. În grădina noastră după ce gingaşele brânduşe s-au ofilit a sosit timpul ca zambilele ( Hibrizi de Hyacinthus - Orientalis) să le ia locul. Cu parfumul lor seducător începe al doilea val de flori în grădină.
Soiurile "Fondant","Gipsy Queen" şi " Blue Jacke"
Soiurile "Fondant" şi "Yellow Queen"












Zambila"Blue Jacke"
Zambila " Fondant"